Legea Nr.99 / 1999 reglementează că data de 29 Iulie este Ziua Imnului Național. La 29 iulie 1848, revoluționarii pașoptiști din actualul Parc Zăvoi din Râmnicu Vâlcea au avut ocazia să îl audă pe faimosul Anton Pann, cântând versurile poeziei Un Răsunet scrisă de poetul ardelean Andrei Mureșanu și apărută la 21 iunie 1848 în „Foaie pentru inimă, minte și literatură”.
Pentru că versurile de început erau Deșteatpă-te române!, numele melodiei a rămas așa înlocuind titlul poeziei care era „Un răsunet”.
Din 1962 și până în 1990: România a avut următoarele imnuri naționale: Marș Triumfal, Trăiască Regele! Zdrobite cătușe!, Te slăvim, Românie!, Trei culori!, Deșteaptă-te române!
Sunt mulți care azi spun că imnul ar fi depășit, că se referă la vremuri trecute, fără legătură cu realitatea. Ca istoric i-aș întreba, eu, oare ar avea vreun francez curaj să spună că „Aux armes, citoyennes!” (La arme, cetățeni!), îndemnul din „La Marseillaise” ar fi învechit? Păi nici n-ar deschide gura onorabilul francez, cetățean al Europei și s-ar pomeni aruncat din cel mai select „Bistro” parizian direct în Sena, cu tot valul de invective și critici, precum și cu vesela, tacămurile aferente.
„Deșteaptă-te române” este despre conștiința trează, despre nevoia de a lupta contra tiraniei, atât interne cât și externe, este despre apelul la trecutul nostru istoric de luptă. S-au învechit „mărețele umbre”, Mihai, Ștefan, Iancu Corvin? Ce ar vrea unii „domni istorici europenizați” și alți autoproclamați „învățători ai Nației” să se cânte? „Am prieteni și dușmani” sau „Valoarea mea”?
Nu este vorba de trezire din „somnul de dimineață” înainte să mergi la muncă, este vorba de „somnul cel de moarte”, de adormirea în care suntem și azi, la 175 de ani de la momentul 1848, la aproape 150 de ani de la cucerirea independenței de stat.
Aș încheia cu o remarcă. Albanezii, care au devenit stat independent din 1912-1913 au ales ca imn național, melodia „Pe-al nostru steag e scris Unire”, compusă tot de Ciprian Porumbescu, autorul melodiei imnului românesc „Trei culori”, numai versurile imnului albanez sunt ușor schimbate.
Adică alții, balcanici naționaliști, de secole cu mâna pe armă cum sunt albanezii, urmașii tracilor illiri din Balcani, și-au ales ca imn o melodie românească, iar noi ne rușinăm cu muzica noastră?
Sursa foto: Basilica.ro
Susține jurnalismul independent! 
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 