Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” – moment aniversar!

de Florian
0 Comentarii 139 views

Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” a celebrat 135 de ani de învățământ superior militar.

Instituția a scris pe Facebook:

„La 8 august 1889, prin Înaltul Decret Regal nr. 2073 al Regelui Carol I, a luat fiinţă Şcoala Superioară de Război, aceasta reprezentând a şasea instituţie de învăţământ militar superior din Europa.
De atunci şi până în prezent, printr-o organizare instituţională adaptată fiecărei perioade, instituţia, fie că s-a numit Academia Militară, Academia de Înalte Studii Militare sau Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, a răspuns cerinţei importante de a asigura absolvenţilor, pe diferite paliere de pregătire, competenţele profesionale cerute de îndeplinirea funcţiilor pentru care s-au pregătit.
În prezent, universitatea oferă numeroase programe de studii la mai multe niveluri şi forme de pregătire universitară: programe de doctorat, programe de masterat, programe de licenţă, specializări de învăţământ deschis la distanţă, precum şi alte cursuri de perfecţionare.
„LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT!””

Sursa foto: UNAp

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.