Nu mă prea pricep eu la emisiuni pentru copii. Provin dintr-o generație în care emisiunile pentru copii au fost mai întâi cu Pionieri și Șoimi ai Patriei, adică erau copii în roluri de oameni mari. Am fost și eu în aceste categorii, încât copilăria era la și altele. Poate „Abracadabra” în anii 90 cât a fost la TVR ori la Pro TV să mai fi schimbat ceva. Apoi a dispărut… Este o lege a firii ca spectacolele să vină, să treacă, trupele, că vorbim de Phoenix Beatles ori ABBA, să apară, să cânte, să încânte apoi să rămână în play-list-uri.
Recunosc că, evident, grație unui ”pitic” din familia mea, am retrăit copilăria când eram pus să caut pe telefon „Am o căsuță mică” sau „Dacă vesel se trăiește”. M-a durut faptul că trei dintre membrii Găștii Zurli au ales să încheie partea lor de proiect.
Nu este un articol de laudă la adresa Mirelei Retegan, n-o cunosc personal nici de critică la adresa celor care au ales să plece. Știu că în show-biz pe cât de mult dăruiești când lucrezi într-o echipă, pe atât te înverșunezi când pleci. Dacă actrița care dădea viață Fetiței Zurli a fost mai rezervată, actorul care l-a jucat pe Bucătăraș a fost mai dur. Respect opiniile tuturor, dar, ca om care să zicem că sunt cam din generația Mirelei Retegan, sau cel puțin generația de după ea, am învățat o lecție.
Am învățat lecția că niciodată să nu arunci cu pietre în grădina unde ai crescut. Cu toții am trecut prin „proiecte și colaborări”. Pur și simplu, când arunci cu vorbe în spațiul public, lumea te judecă. Bine sau rău, nu știu, dar te judecă.
Publicul Găștii Zurli este prea mic să înțeleagă că în spatele unui personaj e un actor. Chiar și noi cei maturi și inscriși așa la one way ticket spre senectute, asociem personajele cu actorii. Când pleci dintr-un proiect, sunt două căi, fie ieși din identitatea personajului și continui, arătând că a fost o etapă în viața ta, fie ieși și după personaj, nu mai vine nimic. Tragi cortina, intri în anonimat și când mergi în tren și lângă tine, un copil se uită pe telefonul bunicului sau bunicii sau părinților la Gașca Zurli, ai tendința să spui…„știi…eu sunt cel la care te uiți”…ai să ai șocul să nu te bage în seamă copilul. Pur și simplu nu semeni cu personajul căruia i-ai dat viață acolo…E clar a fost talentul tău acolo, tu ai muncit din greu, dar ai fost parte a unei echipe. Ai asumat un rol, rol parte a unui scenariu, iar scenariul a fost baza unui show. Sunt convins că te va durea să vezi că tu în afara personajului, ajungi să nu mai ai vizibilitate. Evident, poate ești împlinit/ă personal sau familial, te așteaptă cineva acasă după un program normal de 8 ore de la job cu masa pusă ori seara vă uitați pe canapea la un film cu popcorn și cola. Și iar te va năpădi gândul că iată, altă dată tu erai acela/aceea din ecran.. acum poate ești fericit acasă, dar nu mai exiști în lumina reflectoarelor. Poate că te-ai săturat, poate că ți-a ajuns, dar drumul brusc de la luminile rampei la viața din spatele camerelor poate că va fi scurt, dar e dramatic.
De asta, mă gândesc că Gașca Zurli va merge înainte, cei care au plecat, trebuie să li se respecte decizia, viața merge înainte, dar viața nu iartă pe nimeni de aceea, cel mai bine, zic eu, e că atunci când intervine un punct final, să fie făcut discret. E păcat de lucrurile bune dintr-un proiect…La mijloc sunt niște copii, un public care poate fi dezamăgit.
Sursa foto: Arhivă
Susține jurnalismul independent! 
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 