Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield a declarat că dacă dacă Wagner, Rusia sau Belarus vor comite un act de agresiune intenționat la adresa Poloniei, SUA vor considera că a fost atacată NATO, relatează DC News, citând surse oficiale ONU.
Concret, ambasadorul SUA amintit a declarat:
„Am văzut eforturile lor ostile pe continentul african, așa că ne temem cu siguranță de activitatea acestui grup în numele autorităților ruse, deoarece nu operează independent de autoritățile ruse.Acesta este o amenințare pentru noi toți și trebuie să ne asigurăm că mesajul nostru este clar: orice atac al Grupului Wagner va fi recunoscut ca un atac efectuat de către autoritățile ruse”.
Ambasadorul amintit a mai precizat că speră ca Rusia să își respecte statutul de membru al Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto și să nu atace nave civile în Marea Neagră, așa cum amenință unii lideri de la Kremlin.
Trebuie menționat faptul că în Al Doilea Război Mondial, declanșat la 1 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei care invadase Polonia, pentru că anterior, garantaseră ferm integritatea Poloniei.
Așadar, după Summitul de la Vilnius din 12 iulie, după vizitele anterioare ale Președintelui SUA Joe Biden la Varșovia, Polonia care are soldați cantonați și într-o brigadă NATO la Craiova, în România, are garanții tot mai ferme de securitate din partea SUA.
Polonia este un stat esențiale pe flancul de est al NATO dar are graniță cu Belarus, iar granița cu Lituania a Poloniei este delimitată de coridorul Suwalki de circa 100 km care leagă Belarus de Kaliningrad.
Sursa foto: DC News/Agerpres