Soborul Sfântului Ioan la Jariștea Locantă are loc pe 7 ianuarie 2025!
Kera Calița a scris pe Facebook:
„Kera Calița se trezește de dimineață și merge la biserică, de unde aduce agheasma cu care va stropi Locanta pentru a-i merge bine în noul an. Marți, 7 ianuarie, de la ceasurile șase ale înserării (18.00), sunteți așteptați la Jariștea pentru cel dintâi praznic împărătesc din luna în care se deschid Cerurile.
Gustare caldă boierească
-chifteluțe aromate din carne de gâscă Toulouse, aurii și pufoase, patentă Jariștea
-„puțișoare” din piept de găină, tăiate cât degetul mijlociu de grosuțe, tăvălite prin făină de grâu, prăjite în ulei de floare cu șofrănel
-triunghiuri de cașcaval în panadă din ou cu pesmet
-gujoane de șalău prins în japșele Dunării de lângă Fetești
-murături asortate care să se contrapună gustului
De sațiu creștinesc
-cotlet de porc suculent cu os, gătit cu paprica dulce, adus la masă cu cartofi copți întregi și salată de varză albă cu mărar și morcov ras
Dulce binecuvântat
-ruladă cu dulceață de gutui cu parfum tainic, făcută la Siliștea Snagovului de către Jupâneasă cu mâna ei
Vorbe pline de miez și cântări alese
-Kera Calița desface din taina botezului fuioare de înțelepciune și le țese măiestrit într-o nouă tapiserie sacră și pilduitoare
-Taraful Crailor de Curtea Veche reface poveștile muzicale din veacurilor trecute ale Bucurescilor Vechi
-Hrisanta, Baiadera Gitană, cântă pătimaș despre romanțurile de altădată
-voiagiul lui Leonard prin epocile de glorie ale patefoanelor Columbia
Scuturarea teșcherelei
– 150 de dinari sau 150 de lei noui
Rezervațiunea la praznic
-se face, după bunul obicei al mosafirilor, sunând din vreme la unul dintre numerele de telefon: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868.”