Sergiu Nicolaescu ar fi împlinit 94 de ani!

de Florian
0 Comentarii 190 views

Sergiu Florin Nicolaescu s-a născut la 30 aprilie 1930, la Târgu Jiu. Astăzi, pe locul unde era casa actorului, se află Autogara orașului.

A copilărit la Tîrgu Jiu o vreme, cutreierând malurile Jiului, Gilortului, dar tatăl său fiind inspector inginer feroviar, familia s-a mutat la Timișoara, unde viitorul regizor a trăit restul copilăriei și a urmat școala.

A continuat aventurile, prin subteranele cetății Timișoarei, a imaginat jocuri de război, a început să citească despre nave celebre și construcția lor.

Fratele mamei sale, Gheorghe Cambrea a fost comisar de poliție și general în Divizia Tudor Vladimirescu, El și comisarul Euge Alimănescu au fost persoanele reale care au fost portretizate în rolul comisarilor Miclovan și Moldovan.

S-a înscris la Academia de Marină, dar a renunțat pentru că ar fi fost persecutat de către comuniști.  A devenit muncitor, a făcut rugby, apoi a urmat cursurile Politehncii, angajându-se la studiourile Sahia. S-a specializat pe filme documentare. În memorii, a declarat că a trăit ca martor ocular trei revoluții în 1956, 1968, participând ca actor în propriul rol la Revoluția din 1989.

A făcut filme istorice, drame, comedii. filme polițiste dar și filme impuse în doctrina de partid. A jucat și în filme celebre fără a fi regizorul lor, Pistruiatul, Felix și Otilia, Un august în flăcări. A debutat în lung metraj cu Dacii, film din 1966. A abordat masiv personaje din Evul Mediu, mai ales domnitori celebri, dar și din epoca modernă, jucând de două ori rolul lui Carol I.

A fost om politic, regizor, scenarist, actor. A murit la București, la 3 ianuarie 2013.

Sursa Arhivă

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.