Praznicul Sfântului Dimitrie la Jariștea Locantă!

Zilele de 26 și 27 octombrie, pentru creștini, au o semnificație aparte. În prima zi, se celebrează Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Este un sfânt clasic din vechea marilor persecuții creștine, care a fost martirizat spre finalul domniei împăratului persecutor Diocletianus, în cetatea Thesalonicului, centrul Macedoniei grecești istorice. I s-a atribuit minunea tămăduirilor și izvorârii mirului din trupul său îngropat în secret de creștini și descoperit când se săpa temelia unei biserici noi.  A salvat cetatea Thessalonicului, ca și Sfântul Vasile de mai multe ori.

Sfântul Dimitrie este patronul Thessalonicului dar și al Craiovei, unde catedrala mare a orașului îi poartă numele.  Nu este singurul mare sfânt Dimitrie din calendarul românesc.

Mai este și Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov. A văzut lumina zilei în vremea împăraților statului româno-bulgar Petru și Asan, a fost cioban, slăvind pe Dumnezeu. A devenit eremit și tămăduitor, sfătuitor, la peștera sa unde a fost și descoperit.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, terminat prin pacea de la Kuciuk Kainardji, moaștele sale au ajuns la București, prin bunăvoința unui comandant rus, care a fost impresionat de caracterul de luptători al voluntarilor români. A cerut doar ca mâna dreaptă să ajungă în Marea Lavră de la Kiev. Moaștele sale au fost așezate pe Dealul Mitropoliei. Se zice că a tămăduit Bucureștii în vremea ciumei lui Caragea.

A fost un român pentru că satul lui se numea Basarabovo, sat de păstori  vlahi. Bulgarii însă când au furat argintăria de la Capșa și cam tot ce se putea fura prin București, au furat moaștele Sfântului în decembrie 1916, când Feldamreșalul Mackensen a ocupat Bucureștiul. Comandantul german însuși care stătea la Athenee Palace a intervenit și moaștele au fost aduse de la Giurgiu unde traficații au fost opriți.  Dar oare ce l-a impresionat pe August von Mackensen să facă asta? Desigur, se pare că tot o minune. Că tot veni vorba de hoțomănii de drumul mare, cu toată vigilența nemțească, făcură interlopii Bucureștiului de la 1900 și ceva cum făcură și îl păgubiră pe Mackensen de două mașini. Una a fost găsită la Giurgiu, cealaltă deja trecuse la Ruse în Bulgaria. Pesemne că bucuros că i s-au găsit mașinile și auzind el că niște rugăciuni la sfântul furat de bulgari ar fi contribuit la asta, Mackensen a poruncit la Sf Dimitrie Basarbov să se întoarcă pe Dealul Mitropoliei.

În 1955, deși se zice că era teroarea roșie, Patriarhul Iustinian Marina (popa Ioan Marina din Băbeni Vâlcea, cam bețiv, fustangiu dar care-l ascunsese pe Dej în 1944, devenit patriarh prin trecerea de la popă mirean cu preuteasă și copii, la statutul de călugăr și episcop) a dispus canonizarea Sfântului Dimitire cel Nou.

Acum, dacă tot Căii Rahovei i se spunea Podu Caliței sau Calea Craiovei, semn că pe acolo marii boieri se preumblau între Bănie și Domnie, aflată în apropiere, Jariștea Locantă, aflată în apropiere și păstorită cu „ighemonicon” de cea de-a cincea Kera Kalița (au fost patru regi și regine dar Kere Kalițe deja sunt 5) vă invită la ospăț.

Și ca să vă conving să mergeți, vă mai zic una. Boierii, neguțătorii dar și oamenii de rând, dădeau zapise în primăvară, de Sfântul Gheorghe, luând bani pe credit și se angajau ca de Sfântu Dimitrie, cel cu barba albă ca neaua (se zicea că atunci vine iarna în părțile noastre), musai să restituie banii cu dobânda aferentă conform cu zapisul. Evident, numărătoarea banilor și primirea zapisului se făceau musai la un aldămaș, adică la o oală cu vin, iar la Jariștea, s-or găsi oale destule și buți cu vin, prilej de zăbavă să fie. Evident, a doua zăbavă căci prima era aia cu „cetitul cărților”:

„Pentru românii dreptcredincioși, prăznuirea Sfântului Dumitru are două înțelesuri, amândouă cuprinse la loc de cinstită pomenire în sinaxar. Se face vorbire pe de o parte despre Sfântul Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, Izvorâtorul de Mir, iar pe de altă parte despre Sfântul Dumitru Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște vor fi salvat de atâtea ori orașul vechi de molime și alte nenorociri, dar care și acum ne veghează cu multă dragoste și îngăduință.