Oana Roman vrea ca presa să nu o mai asocieze pe ea și pe tatăl ei cu sora ei după mamă, Catinca Zilahy și cu fiica acesteia Calina Dumitrescu.
Acestea au fost cunoscute de presă drept Catinca Roman și Calina, deși, ele nu au purtat acel nume. Catinca este fiica regretatei Mioara Roman dinaintea căsătoriei cu Petre Roman. Calina este fiica lui Petre Dumitrescu, un artist care a avut o scurtă relație cu creatoarea de modă Catinca Zilahy, care s-a prezentat o vreme și cu numele Roman.
Cererile Oanei vin pe fondul unor probleme pe care Calina le-ar fi avut legat de anumite locuri în care a stat în chirie și de restanțe la cheltuieli.
Calina, în vârstă de 24 ani, scrie Libertatea, ar fi fost evacuată cu Poliția. Nici Calina și nici Catinca nu au comentat situația, singura care a comentat fiind Oana Roman.
Ea și-a numit nepoata de soră drept „nepoată prin alianță” mai arată sursa citată.