Piața Unirii este astăzi parte a ceea ce numim Centrul Civic. În literatura occidentală, denumirea de piață publică este square, apropiată de sensul grecesc de Agora sau de cel latin de Forum. Italienii sunt cei pentru care piața publică a devenit și loc de făcut cumpărături, acolo numele fiind Piazza, Piazzale și puțin mai cultivat, Plaza. Francezii au denumirea de marche pentru piața de cumpărături și place pentru piața publică.
Românii au păstrat în denumirea multor orașe noțiunea originară a localității, aceea de târg. Avem Târgu Jiu, Târgu Neamț, Târgu Bujor, Târgu Frumos etc. Marile piețe publice din mari orașe precum Craiova sau București au fost la origine piețe.
Piața Teatrului Național din Craiova de astăzi se numea Piața Marcheu pentru că acolo erau halele, dughenele, tarabele și terasele celei mai mari piețe a orașului până la 1973, când s-a inaugurat actualul Teatru Național după un proiect interbelic.
Începuturile Pieței Unirii din București se pierd în negura istoriei. Aproape de Dealul Mitropoliei, ori de Hanul lui Manuc, locul viran de acolo, aproape de vadul Dâmboviței și de calea spre Craiova, cel mai răsărit oraș al Țării Românești, după București, sediul Băniei Olteniei (Podul Calicilor, Podul de Pământ, Podul Caliței, Calea Rahovei, Calea Alexandriei) a devenit piață.
A fost rânduit, adică a fost cosmetizat și adaptat prin Regulamentele Organice, pe la 1830-1831.
Sub domnia lui Gheorghe Bibescu, i s-a spus Piața Mare a Bucureștilor, iar halele rudimentare construite din lemn ca să dea un aspect îngrijit eranu numite Halele Bibescu. Una dintre străzi a devenit Strada Bibescu Vodă. O stradă care făcea legătura între Calea Târgoviștei (Griviței azi) și Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de azi) a primit numele fratelui său, domnitorul Barbu Știrbei, Știrbei Vodă, care descarcă acum în fața Ateneului, pe lângă Palatul Regal (pe locul unde Dinicu Golescu își făcuse casă, devenită după 1831, Palat Domnesc).
Vreo patru decenii mai târziu, edilii Capitalei i-au adăugat halele pe model francez (numite tot Bibescu din obișnuință) după moda timpului iar universul Pieței comerciale devenite de facto și piață publică a devenit realitate.
La 1918, în cinstea Marii Uniri, Piața a primit numele de Piața Națiunii. Nu a durat mult pentru că în următorii 41 de ani, Piața a primit denumiri succesive. De remarcat, este faptul că până în a doua jumătate a deceniului opt al secolului XX (în jurul anului 1976-1977 așa), nu s-a intervenit masiv în arhitectura și amplasamentul Pieței. Prima dată, când Regele Carol s-a instalat ca rege, Piața a devenit 8 iunie (încoronarea din 8 iunie 1930). A fost edificat în perioada interbelică actualul planșeu peste Dâmbovița de la Unirii, neumblat la el din vremea lui Carol al II-lea.
A urmat apoi numele de Piața 6 septembrie (La 6 septembrie 1940, a devenit rege, pentru a doua oară Mihai I).
La 4 aprilie 1944, americanii au bombardat Bucureștiul. Din fericire, zona aceasta a scăpat destul de ușor, nefiind distrugeri cum au fost pe Griviței, Plevnei, la Gara de Nord și chiar pe Calea Victoriei.
La 24 și 25 august 1944, aviația germană a bombardat Palatul Regal dar și alte obiective din București, însă pe 26 august, un raid american a distrus dispozitivul german din Pădurea Băneasa pe care soldații români și gărzile patriotice din fabrici și uzine, reprezentante ale comuniștilor le-au ținut la distanță cu pierderi grele. Aviatorii români și artileriștii români au ținut și ei la distanță cum au putut bombardierele germane. Zona Străzii Bibescu a rămas cumva în picioare.
În 1948, pe 28 martie. au avut loc primele alegeri pentru Marea Adunare Națională, sub Republica Populară Română, deci piața s-a numit 28 martie.
La 24 ianuarie 1959, s-a aniversat un secol de la Unirea Principatelor, deci Piața a devenit Piața Unirii de astăzi. Până la construcția metroului Unirii, Strada Bibescu Vodă, stradă importantă pentru că aici au apărut blocuri moderne în interbelic, precum Blocul Evreilor sau Blocul Ștefănescu, alături de Casele Naumescu, Blocul Dumitrescu, alături de actualul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă, alături de Banca Bibescu, mergea până unde astăzi este Blocul Zodiac. Strada de astăzi a fost redusă la mai mult de jumătate din întinderea inițială. Azi, la capătul fostei străzi e stația de metrou Unirii 2. Pe locul vechilor hale au apărut Magazinul Unirea, Parcul Fântânile Arteziene.
Dar oare de ce în planurile lui Ceaușescu n-a intrat și demantelarea integrală a străzii Bibescu Vodă? Explicația este una simplă. Dacă din trecutul său de comunist ilegalist, a păstrat ca Muzeu doar Doftana (Jilava nu avea cum s-o demoleze), a ras închisoarea-mânăstire Văcărești și a desființat Lagărul Târgu Jiu, de unde fusese eliberat în 4 august 1944.
Pe Bibescu Vodă, la numărul 19, în Blocul Evreilor sau Blocul Ștefănescu, la mansardă, în camera 27, el a stat ascuns, deși Siguranța știa de el că locuise acolo din toamna lui 1939 până în iulie 1940, venind din strada Radu Vodă Nr.1 (se ascundea aici pentru că primise condamnare în contumacie la 3 ani închisoare, executând mai bine de 3 ani până în august 1944 la Tîrgu Jiu).
Aici, a avut primele întîlniri cu soția lui de mai târziu, Lenuța Petrescu pe care o cunoscuse la 1 mai 1939, la Ziua Muncii. Astăzi, mansarda de la nr.27 din Blocul Ștefănescu, Strada Bibescu 19, este amenajată turistic. Este mobilată într-un stil retro care să amintească de vremurile când aici trăise ilegalistul Nicolae Ceaușescu. Apartamentul se numește Private room at Ceausescu’s place in Old City Unirii Square, Strada Bibescu Vodă 19, ap 22 (după noua numerotare a spațiilor de locuit de la mansardă), etaj 5, Sector 4, 030167 București,
Așadar, venind în acest mic apartament, se poate retrăi un crâmpei din viața Bucureștiului anilor 1930-1940.
Sursa foto: Facebook/Booking.com
Susține jurnalismul independent! 
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 