Consiliul NATO-Ucraina , relatează Pro TV, citând sure oficiale s-a reunit miercuri 26 iulie 2023 pentru a aborda situaţia gravă de securitate din regiunea Mării Negre, ca urmare a ieşirii unilaterale a Rusiei din Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, acord mediat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Turcia.
Evident, discuțiile au avut loc în marja Summitului de la Vilnius, dar au fost condiționate și de recentele atacuri ale Rusiei care au fost la 22 km de un oraș important al unei țări NATO, România, adică aproape de portul dunărean Galați.
Rusia a ieșit din Acordul Cerealelor și a mai dat o lovitură Ucrainei, ceea ce a determinat o regândire a abordării la Dunărea de Jos și Marea Neagră. Dacă Rusia ajunge la Dunăre, situația pe flancul estic se complică enorm pentru NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat reuniunea în urma unei cereri de consultare în caz de criză din partea preşedintelui Volodimir Zelenski. Secretarul general adjunct Mircea Geoană a prezidat Consiliul.
în comunicatul NATO, citat de Pro TV se arată:
„NATO şi aliaţii intensifică supravegherea şi recunoaşterea în regiunea Mării Negre, inclusiv cu avioane de patrulare maritimă şi drone
Aliaţii şi Ucraina au condamnat cu fermitate decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi încercările sale deliberate de a opri exporturile agricole ale Ucrainei, de care depind sute de milioane de oameni din întreaga lume”.
Sursa foto: Pro TV