Nicolae Ciucă a fost în intervalul 2015-2019, șeful SMG. Ulterior, el a plecat în politică, devenind lider PNL, Premier, fiind acum șef al Senatului.
Referitor la declarațiile actualului șef al SMG, generalul Gheorghiță Vlad, fostul premier merge pe linia actualului premier Marcel Ciolacu dar critică mai voalat anunțul SMG:
””Există o lege pentru pregătirea teritoriului pentru astfel de situaţii. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general (şeful Statului Major al Apărării – n.r.) este legat de updatarea, de actualizarea legii astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete, pentru că evoluţia de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă şi este nevoie să avem măsuri legale, concrete pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului şi a populaţiei pentru apărarea ţării”, a precizat Ciucă, la sediul PNL, legat de afirmaţia şefului SMAp, generalul Vlad Gheorghiţă, privind o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război.
România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice, mai consolidate decât avem astăzi. Dar, dincolo de aceste garanţii, este nevoia fiecărei ţări în parte, şi aici vorbim de ţara noastră, pentru a-şi actualiza şi a-şi ridica toate problemele şi analiza toate ipotezele astfel încât să putem să fim pregătiţi în orice situaţie. (…) Aici este vorba de mesajul profesional. Cred că generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de legiferare, de reglementări astfel încât să putem să avem un mecanism care să ne asigure consolidarea capabilităţilor de apărare a ţării. În ceea ce priveşte riscurile, suntem totuşi o ţară la graniţa unui conflict, nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile şi vă asigur că în acest moment au fost luate toate măsurile (…) să facem faţă oricărei provocări”
Sursa foto: Pixa Bay