Jurnalista și scriitoarea Carmen Zamfirescu a demonstrat în „Adevărul” din 27 martie 2024 că Nicușor Dan va câștiga alegerile din 9 iunie 2024!
Cred că în aprecierea șanselor candidaților la victorie, nu trebuie să ne mai limităm la exit-poll-uri! Trebuie să se facă o analiză specială, de context, de program, în care sondajul este un caz particular.
Articolul se numește „Sondaje, „hărți” astrologice și multe presupuneri. Cert este că prima șansă o are tot actualul Primar General, Nicușor Dan”.
Citind articolul, mi-am adus și eu aminte cum „gemenele-astrolog” de la România TV spuneau că Nicușor Dan nu avea astrologic vorbind, nicio șansă.
Chiar nu mă pricep la astrologie, dar citind articolul din „Adevărul” al doamnei scriitor-jurnalist Carmen Zamfirescu am observat că domnia sa se pricepe foarte bine la analiza contextului, conexiunii cu programul și evident modului în care percepe lumea un candidat. Sondajele sunt acțiuni ordonate, directe de aflare a opiniei. Evident, ele sunt făcute să arate un rezultat valabil. Oamenii însă, la sondaje preferă răspunsuri evazive, care nu reflectă realitatea.
Articolul din Adevărul, apărut pe 27 martie 2024, se bazează pe discuțiile directe cu oamenii simpli din București. Se bazează pe analiza a ceea ce a făcut efectiv Nicușor Dan în primii patru ani de mandat. Fraza cheie din articol este:
„Când a preluat mandatul, Nicușor Dan s-a opus construcțiilor haotice, „mafiei imobiliare”, a refuzat să dea autorizații de construcții acolo unde nu era legal să o facă. Așadar, este încă o bilă albă pentru actualul primar.
Acțiunea de reparații la Podul Grant este una de care toți primarii Capitalei au fugit în ultimii 30 de ani, adică din 1990 până în 2020. Așadar, deși mulți sunt supărați despre cum se circulă acolo, lucrurile avansează.
Nu mai vorbim de reabilitări la linii de tramvai, reînoirea parcului auto și a depoului de tramvaie al STB. Nicușor Dan nu s-a grăbit să preia Metrorex, fiindcă Metrorex este un gigant care se zbate să nu aibă pierderi mari, din cauza multor erori de management.
În mod cert, Nicușor Dan a început mult mai multe lucruri decât toți predecesorii săi din clădirea de vis a vis de Parcul Cișmigiu, iar bucureștenii asta au așteptat. Au așteptat să vină cineva care să arate că se poate începe ceva fără să invoci „greaua moștenire”.
Ar mai fi un element căruia eu i-aș spune „variabilă”, fiindcă depinde în special de categoriile de electorat. Nicușor Dan are alături de el marea parte a electoratului PNL. Adică acei votanți care în 2020 au votat contra Gabrielei Firea. Nicușor Dan „rupe” și din electoratul Alianței Dreapta Unită, fiindcă, să nu uităm, el este creatorul USR.”
Personal, Bogdan Chireac, Niels Snecker și toți analiștii din studio-uri spuneau că „a fost neașteptat”, că a fost „o mare surpriză” victoria lui Nicușor Dan. Nu a fost o noutate, nu a fost o surpriză, a fost confirmarea unei previziuni făcute pe 27 martie 2024, de către doamna scriitor-jurnalist Carmen Zamfirescu pentru un eveniment care a avut loc pe 9 iunie 2024!
Este timpul ca marile cercetări de previzionare să fie mult mai complexe!
Sursa foto: Arhivă