General Nicolae N.Roman, Președintele Partidului Români pentru România a prezentat într-o declarație comemorarea marelui povestitor Ion Creangă pe 1 martie 2025.
Iată textul declarației:
„La 1 martie 1837, la Humulești, azi parte a orașului Târgu Neamț, lângă „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, venea pe lume în familia Smarandei Creangă și a lui Ștefan a Petrei Ciubotarul, micul Nică, acela care mai târziu va fi cunoscut ca Ion Ștefănescu sau Ion Creangă.
Ion Creangă a fost de mic pus de mama sa să învețe carte, dar era neîntrecut la pozne pe care mai târziu le-a istorisit în „Amintiri din copilărie”.
Nu aș vrea să intru în universul copilăriei. Aș prefera să mi-l amintesc pe Ion Creangă institutorul confruntat cu abuzurile și prejudecățile politicienilor epocii dar aplaudat la scenă deschisă la „Junimea”.
Ion Creangă a fost un moldovean glumeț, dar glumele lui loveau acolo unde trebuie.
Trebuie să vă mărturisesc că povestirea mea favorită este „Moș Ion Roată și Unirea”. Consider că este cea mai actuală situație cu alegătorul căruia i se spune că unirea ne face mai puternici. Numai personajul Ion Roată, personaj istoric real de altfel, deputat din partea țăranilor în Adunările Ad-Hoc nu pricepea cum e cu „unirea de la vlădică până la opincă” și mereu îl punea pe boier să repete.
Boierul îl trimite pe Moș Ion să ia un pietroi, nu poate, dar apoi cu mai mulți țărani a urnit pietroiul. Întrebat, Moș Ion spune iar că nu înțelege, spre exasperarea demagogului boier. Moș Ion dă apoi lovitura de grație: „Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a păra rău.”
Așadar, guvernanții noștri ne cer să fim uniți, să susținem politicile lor, dar când vine vorba ca să se treacă la treabă, tot noi trebuie, la porunca lor, deghizată în legi prost croite de la început, să purtăm povara reformelor, să tolerăm, de exemplu ca militarii care au jurat să-și apere țara, să își piardă pensiile la care au dreptul, profesorii care educă tinerele generații să aibă salarii de mizerie și multe altele.
Uitându-mă la cum se comportă guvernanții, mă gândesc cum aprecia Ion Creangă Guvernul din perioada lui, desigur mult mai evoluat decât ce avem noi azi: „Știu că sunt prost. Dar când ma uit în jur, prind curaj”…”