Up-date ora 18.00: Dănuț Lupu este în Dubai. Se va preda autorităților în zilele următoare. El este deja dat în urmărire internațională
Știre inițială
Dănuț Lupu a fost o mare vedetă a fotbalului românesc. În 1990, după CM Italia 90, părea să aibă lumea la picioare. A ajuns să joace în Grecia, o țară cu un fotbal spectaculos și echipe de renume. Numai că, atunci a început să aibă probleme cu legea fiind arestat de Poliția Greacă în 1991, pentru că ar fi făcut parte dintr-o bandă de hoți de mașini. Evident, având cariera ruinată, colegul de generație al lui Hagi, Popescu, Lăcătuș, Dumitrescu sau Balint a revenit în România destul de repede. Din 1990 până în 1991 a juacat la Panathinaikos, după trei luni de arest a mai jucat la două echipe grecești după care a revenit în România.
Nu era prima dată când purta cătușe. În 1988, la Dundee, Scoția, deși juca în trupa Miliției, Dinamo, a fost arestat pcâteva ore entru furt din magazin. A fost eliberat ca urmare a intervențiilor „tovilor” de la Miliție și Securitate.
Necazurile s-au ținut lanț de el și iată că după ce a fost de multe ori prins conducând fără permis, instanța nu l-a mai iertat. A primit 7 luni și 10 zile cu executare, sentință definitivă. Marele dinamovist va pleca, metaforic vorbind de la reședința Poliției, patroana spirituală a lui Dinamo unde a jucat din 1987, la Rahova, unde va fi încarcerat. Ar fi pentru a treia oară în viață când Lupu ajunge după gratii.
Practic, fostul fotbalist este așteptat să se predea, ori va fi căutat la adresele cunoscute pentru a se pune în executare mandatul de arestare.
Sursa foto: HotNews