Președintele Forței Dreptei, deputatul Ludovic Orban anunță primul congres al formațiunii politice.
Pe Facebook, Ludovic Orban a scris:
„Mâine, 20 aprilie 2024, Forța Dreptei va avea primul Congres. La finalul unui proces de construcție de 2 ani și după realizarea alegerilor la nivel local și județean, mâine se va alege conducerea națională a formațiunii noastre.
La început, am fost doar 16 liberali care am spus nu trădării lui Iohannis și care am avut curajul să păstrăm drumul drept. Astăzi, Forța Dreptei are 44 de filiale, peste 1000 de organizațiii locale, peste 20.000 de membri. Participăm în alegerile locale cu mii de candidați pentru funcțiile de președinți de Consilii Județene, consilieri județeni, primari sau consilieri locali, pe listele Alianței Dreapta Unită sau pe liste propri.
Liberalismul trăiește prin Forța Dreptei. Noi îi reprezentăm pe toți oamenii care cred în liberalism. Nu am cotit-o nici la stânga, nici la dreapta. Nu am făcut niciun compromis cu sistemul. Am rămas pe câmpul de luptă cu fața la adversarul de stânga. Suntem consecvenți ideilor, valorilor și principiilor liberale. Chiar dacă la început puțini au fost aceia care ne-au dat șanse, astăzi suntem din ce în ce mai mulți și mai puternici. Și, pe măsură ce oamenii ne vor cunoaște mai bine, vor înțelege că pot să aibă încredere în noi.”
Sursa foto: Facebook