Donald Trump ar putea retrage trupe din Europa, inclusiv din România, este concluzia site-ului PS News care citează un amplu raport al Defense Express.
Sursa citată, trimite cititorii și către un raport al revistei americane Stars and Stripes care arată fără echivoc: Administrația Trump vrea să facă economii și asta înseamnă și regândirea numărului și poziționării trupelor SUA în afara SUA. Publicația americană este de părere că trupe SUA staționate în Europa ar putea fi reorientate spre zone sensibile din zona Asia-Pacific.
Noua strategie americană se numește Marathon Initiative și a fost gândită de către actualul deținător al poziției cheie de secretar adjunct al Apărării pentru Strategie, Austin Dahmer, arată PS News.
Retragerea contingentelor SUA din Europa ar fi parte a acestei strategii mai arată sursa citată.