Deputat de Buzău Dr.Sorin Titus Muncaciu a avut un mesaj de felicitare pentru performanța actorului român Sebastian Stan.
Sebastian Stan s-a născut la Constanța, dar în copilărie, după divorțul părinților săi, mama sa, o cunoscută pianistă, Georgeta Orlovschi, l-a luat pe copilul Sebastian, mai întâi la Viena, apoi în SUA, unde alături de noul ei soț, tatăl vitreg al lui Sebastian, cei doi i-au sprijinit dezvoltarea profesională a viitorului actor.
Dr.Sorin Titus Muncaciu arată în mesaj:
„Actorul român Sebastian Stan a avut un succes important în industria filmului american. Îi felicitam familia, îl felicităm pe el! Actorul Sebastian Stan, născut la Constanța, dar care de mic a trăit în Austria, apoi în SUA, a știut să își șlefuiască moștenirea culturală românească pe tărâm american, dovedind inegalabila capacitate de adaptare și performanță a poporului român. Faptul că și-a încheiat discursul de mulțumire, la decernarea prestigiosului Premiu cinematografic Golden Globe, cu „România, te iubesc!” arată faptul că este mândru de originile sale românești și de moștenirea sa culturală pe care a arătat-o americanilor”