Jariștea Locantă are o istorie aparte, destul de misterioasă. După opinia actualei amfitrioane, „cea de-a cincea Kera Kalița”, pe numele său Aurora Leventis, căsătorită Nicolau, locul are un mister aparte, iar numele de Kera Kalița s-ar traduce „Jupâneasa cea Bună” iar patroana spirituală a locantei ar fi „Sfânta Agatha”.
Istoric vorbind, dacă dai la o parte secolul XX, care, la finalul lui, cunoaște regenerarea de la 0 a Locantei sub bagheta Aurorei Nicolau și a soțului său, celelate patru „Kalițe” vor fi fost pe undeva pe la final de secol XVIII și cam pe toată durata secolului XIX. Am luat în calcul cam 30-40 de ani „chivernisirea” medie a uneia din primele patru Kalițe.
Strada George Georgescu de azi (Locanta e la nr.50-52), se găsește undeva cam la mijlocul distanței dintre Dealul Mitropoliei și Mânăstirea Atntim, pe vechiul parcurs al Căii Craiovei (Podului de Pământ, Podului Calicilor, Podului Kaliței) căruia după „rezbelul de independență de la 77”. i s-a spus Calea Rahovei.
Era o zonă cu mulți boieri, nu departe de gărdina logofătului Dudescu de care legenda scrie că „a sărăcit la Paris” în încercarea de a-l îmbuna pe Napoleon I să aibă grijă de Principate. Dudescu și-a vândut și amanetat tot ce avea și avea destul dacă a închiriat o moșie la Versailles a cumpărat atâta zahăr încât a acoperit drumul și împrejurimile castelului cu el, vara în căldura mare, ca să pară că e zăpadă. A luat, ca Mavrogheni o sanie-caleașcă, trasă de cerbi și cu ea l-a plimbat pe împărat. Apoi toate doamnele Parisului găseau sub șerbet o bijuterie. S-a ruinat Dudescu, Napoleon nu ne-a ajutat, la Hanul lui Manuc s-a produs trădarea lui Napoleon, Napoleon a căzut, s-a ridicat, iar a căzut, a murit pe Sfînta Elena, dar legenda lui Dudescu a rămas.
Să-și fi răcorit amărăciunea și dogoarea boier Dudescu venit acasă ruinat dar cu consțiința de patriot împăcată în București, cu o carafă la Kera Kalița? Poate la prima dintre cele patru ale secolelor XVIII-XIX? Nu se știe dar parcă misterul și intrarea într-o altă lume te încojoară când treci pragul Locantei. Restul, se vede pe Facebook.
Căzut-am pe gânduri, așternând aceste scrieri pe hârtie pentru că mâine Bucureștiul împlinește 564 de ani de la momentul 20 septembrie 1459 când a fost atestat documentar, în vremea lui Vlad Țepeș.
Două secole mai târziu la 1659, devenea „capitalie”, deși Mihai Viteazul i-a acordat înainte de 1600 un statut superior. Așa se face că Bucureștiul crește mereu, trecând prin foamete, focuri, ciume, războiae, demolări, reconstruiri.
Așadar, nu cred că ar fi altă locație mai deosebită unde să închini o stacană de vin de acel rubiniu, cules toamna pe târziu, în cinstea marelui București, decât să oprești caii putere ai unui taxi în față la Jariștea Locantă. Sau dacă iubești mersul pe jos asemeni lui Felix care bântuia pe străzile Antimului la început de secol XX. în romanul lui Geroge Călinescu, ai autobuze sau tramvai, având cai electrici care să te depună pe-aproape.
Sursa foto: Jariștea Locantă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 