Circul de la USR ia amploare! Elena Lasconi „scoasă” de pe listă de Cătălin Drulă!

de Florian
0 Comentarii 209 views

Am aflat și eu de faptul că „leatul” meu, Cătălin Drulă, a dat nu cu ranga (atunci am fost de acord cu el!) ci cu bâta-n baltă de s-au speriat peștii de la Tulcea, la Severin.

Adică el, Cătălin Drulă, fost Ministru al Transporturilor, considerat „redresorul” cadavrului numit USR, (după ce Barna  l-a scos pe Nicușor Dan din partid) azi a comis-o grav. A scos-o de pe listă pe cea mai competentă femeie pe care USR o putea duce la Bruxelles. Mă refer la Elena Lasconi.

N-o cunosc presonal, cum nu-i știu personal pe mulți despre care am scris luându-le apărarea.  O știu așa cum o știe și Cătălin Drulă, nu o să îi zic domnul fiindcă el leat cu mine, cum se zice prin Oltenia, de la televizor.  Chiar și liceul de informatică (în licee și orașe diferite!) e un punct comun ca specializare și ca perioadă în biografiile noastre, adică a lui Cătălin și a mea.

Am terminat amândoi liceul la un deceniu de la Revoluție prin 1999. Elena Lasconi a fost una din stelele Pro TV, un post legendar în anii lui de glorie, să zicem așa 1995-2005. Elena Lasconi a intrat în casele noastre cu profesionalismul de care poate da dovadă un jurnalist. Fără să o jignesc, e „o țîră” mai mare decât noi, cu aproape un deceniu.

Am rămas prost, cum zic consătenii mei când Elena Lasconi a ales USR. Știam că ea va fi locomotiva partidului, nu invers. Elena Lasconi este Elena Lasconi și punct. Chiar și fără Pro TV. USR i-a fost ca un fel de ecuson din ăla cu „Visitor” din Dosarele X în politica românească.

Elena Lasconi a ales orașul Câmpulung Muscel, orașul Goleștilor și al inegalabilului Mușatescu, acolo unde  sunt Măgeanu și ălălalt pălărier, unde nea Spirache ajunge fără să vrea în Parlament.

Elena Lasconi după „ghidul Elena Lasconi” a făcut orașul să arate altfel. N-am ajuns, dar am prieteni pentru care bag mâna-n foc care au mers să-și ia pălării de la Măgeanu și mi-au spus că femeia asta a scos o așezare din criză, a repus-o pe harta turistică a României. Nu se mai fura benzină din rezervoare, curat pe străzi, energie verde, proiecte cât cuprinde.

Care a fost contribuția USR aici? Zero barat, asta e o spun deschis. USR în era Barna-Hăvârneanu-Cosette și cine mai știe cine nu a fost decât un balon de săpun. Numai gura a fost de ei cât au fost la guvernare. Drulă, măcar a scos talciocul din Metrou și bine a făcut, îi găsesc și lui o calitate.

Dar mă sperie comunismul lui. Omul ăsta a fost în America, așa scrie în CV. Aud că a scos-o pe Elena Lasconi din capul listei de la europarlamentare pentru că Elena Lasconi spune că familia e compusă din bărbat și femeie. Absolut coect și normal. Faptul că a votat cum crede de cuviință a făcut-o indezirabilă. „Ia s-auzim ce a făcut doamna Elena Lasconi în ultimii 5 ani!”, parcă-l aud pe leatul Cătălin, copiind versetele iliesciene ale lui nea Ilici Iliescu ot Oltenița, puștanul în pantaloni scurți care mergea de mână cu Elena Ceaușescu în vizite la marele cârmaci de mai târziu!

Păi asta e democrația USR? Asta ai învățat tu, măi Cătăline prim America? Măi omule, în America, în Canada unde ai fi fost, așa se procedează?

Păi un om politic este om. Am fost îngrozit, copil fiind, să citesc că Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat în 1954, pentru că prin 1946, spusese „înainte de a fi comunist, sunt român”. Păi pe Elena Lasconi pentru asta ai executat-o, Cătăline? Pentru că a spus că e româncă, a spus că vrea familie cu mamă și tată, în loc de părinte 1 și părinte 2? Pentru că vrea să-și ducă la film copiii, în care Albă ca Zăpada are pitici și nu creaturi de lego?  Cătăline, bă băiatule, dă-ți  cu reveneală, nene! Ce faci? Te-ai supărat pe piticii de grădină?

Nu ai înțeles că avem și noi ca popor niște valori, iar familia e una dintre ele? Păi cum adică, pui oameni pe listă cărora le dictezi prin SMS sau pe grupul de Whatsapp ce să spună? Dan Barna era un haabarnist, la costum și sandale, nu aveam pretenții de la el. Citeam cu groază cum a dat afară oamenii care au dus USR în Parlament.

Băi băiatule, Clotilde e cu un pas afarî, politic vorbind, la Sectorul 1 (o mai sprijină francezii), Fritz la Timișoara e pe făraș, se laudă cu tramvaiele lui Robu, Coliban, ba n-are, ba are facultate, se cam ard autobuzele Brașovului, a enervat comercianții că le închide terasele fix când e turismul în floare, pe Elena Lasconi o aveai și tu în partid ca etalon. Își merita locul pe listă! Ce-ai făcut? Ai decapitat-o? Să știi că nu știu dacă ea reușea să vă tragă după ea în Parlament, dar să vezi cum va fi fără! Își dau scris că la anul, nu pupați nici Bruxelles, nici Parlamentul! Elena Lasconi o fi fraieră dacă mai merge la Primărie cu voi! O iubește lumea încât poate candida și independentă!

Elena Lasconi a spus că nu aleargă după putere și după celebritate, e normal, ea era „pe sticlă” când Cătălin Drulă și cu mine eram elevi de liceu când vedeam și noi lumea mai încolo de strada pe unde fiecare în localitatea de origine bătea mingea vara sau se bulgăruia iarna cu ăia de leatul lui.

Și uite așa, reuși USR să dea cu oiștea-n gardul politicii. Scufundare plăcută, USR!  Acum ânțeleg si eu proverbul bătrânesc, fiecare pasăre, pe limba ei piere!

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.