Ioannis Metaxas și spectrul celui de Al Doilea Război Mondial

de Florian
0 Comentarii 217 views

Cu șase ani înainte de începerea celui de Al Doilea Război Mondial și cu 7 ani înainte de 28 octombrie 1940, generalul Ioannis Metaxas continua să încerce preluarea puterii politice în Grecia. Dezastrul pentru liderul grec și viziunea sa politică a continuat şi la alegerile din 1933, Partidul Liber  Cugetătorilor înregistrând un scor electoral de doar 1,59%.  Totuşi, partidul a primit trei mandate de deputat, iar Ioannis  Metaxas a devenit ministru de interne în cabinetul lui Panagis Tsaldaris.

La alegerile următoare din 1935, partidul lui Metaxas a  colaborat cu o alianţă a mai multor partide regaliste mici,  reuşind ca împreună să câştige 7 mandate parlamentare, ca şi la  alegerile din 1936.

Preliminariile instituirii dictaturii lui  Ioannis Metaxas

În urma unui plebiscit amplu contestat, George al II-lea, fiul  lui Constantin I, a revenit în ţară pentru a prelua conducerea  ţării. Alegerile din 1936 au încins disputa dintre Panagis  Tsaldaris şi Themistoklis Sophoulis, pe fondul ascensiunii

puternice a Partidului Comunist (KKE), fapt care l-a determinat  pe regele George al II-lea să ofere lui Ioannis Metaxas,  ministrul de război, la 13 aprilie 1936, funcţia de premier,  numirea fiind validată de Parlament.

Grevele muncitorilor industriali, orchestrate de comunişti  din mai 1936 i-au permis premierului Metaxas să instituiestarea de urgenţă, suspendând Parlamentul pe termen  nedeterminat şi mai multe articole ale Constituţiei.

Regimul dictatorial Ioannis Metaxas (1936-1941)

Pe 4 august 1936, Metaxas avea să instituie un regim  dictatorial. Propaganda regimului avea să-l proclame pe  dictator „Primul ţăran”, „Primul Muncitor” şi „Tatăl Naţiunii’’.

Ioannis Metaxas a adoptat titlul Arkhigos (Conducător). El a pretins că  a pus bazele celei de-e treia „Civilizaţii Elene’’, care ar fi urmat  după cele ale Greciei Antice şi Imperiului Bizantin.

El a încercat categorisirea dictaturii lui Metaxas într-o formă apropiată de una dintre extreme, stângă și dreaptă. Dar cum grecii sunt originali, dictatura lui Metaxas a fost una originală, națională.

Totuși, numele lui Ioannis Metaxas rămâne memorabil în istoria Greciei prin faptul că s-a opus acceptării ocupației italiene pe care Mussolini o dorea în octombrie 1940.

Astfel, când la o recepție la Ambasada Germaniei, ambsasadorul Italiei i-a remis lui Metaxas ultimatumul lui Mussolini de a accepta ca trupele italiene din Albania ocupată să ocupe poziții strategice în Grecia, ceea ce echivala cu o ocupație militară, Ioannis Metaxas a spus simplu: „Ohi!”, adică „Nu”!

Astfel, la 28 octombrie 1940,  a început invazia italiană, pe care grecii au reușit s-o țină sub control până la invazia germană din vara anului 1940.

Ioannis Metaxas a murit la 21 ianuarie 1941, la Atena, ca urmare a unei boli infecțioase.

Sursa foto: Wikipedia

 

 

 

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.