15 octombrie – Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural! CJCPT Cluj marchează momentul!

de Florian
0 Comentarii 186 views
Ziua internaţională a femeilor din mediul rural este sărbătorită astăzi, 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Ele continuă să facă cea mai mare parte a muncilor neremunerate în gospodărie.
Tot ele asigură și educația de creșă-grădiniță a copiilor în zonele rurale izolate.
Femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice, alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale.
În ţările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 la sută din forţa de muncă din agricultură şi din producţia de prelucrare şi procesare a unei părţi considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranţa alimentară, arată CJCPT Cluj într-o postare.
CJCPT  Cluj a scris pe Facebook:
„Rolul crucial pe care îl joacă femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale a fost recunoscut din ce în ce mai mult.
În vechime, în satul tradițional, dar și astăzi, femeia ocupă un rol important, ea fiind „stâlpu’ casei”. Pe lângă faptul că se îngrijește de creșterea și educarea copiilor, de prepararea hranei, tot ea îi îmbrăca, mai demult, pe toți cei din casă. Torcea, țesea, cosea cămăși de sărbătoare și de purtat, dar și diverse obiecte necesare înfrumusețării casei: păretare, cuverturi, fețe de pernă, covoare etc.
Femeile reprezintă astfel o parte substanţială din forţa de muncă agricolă şi îndeplinesc cea mai mare parte a îngrijirii neplătite şi a muncii casnice în cadrul familiilor şi gospodăriilor din zonele rurale. Ele îşi aduc contribuţia semnificativă la producţia agricolă, securitatea alimentară şi nutriţie, gestionarea terenurilor şi a resurselor naturale”.
Femeile în mediul rural reprezintă cele mai multe deținătoare ale titulurilor de Tezaure Umane Vii la nivel național în România.
Sursa foto: CJCPT Cluj

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.