Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Roșu de viscol și ninsoare pentru județul Botoșani și localitățile învecinate, prognozând rafale de vânt de 75-85 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, și vizibilitate redusă. Populația va fi avertizată prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Localitățile vizate sunt: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Lunca, Tudora, Havârna, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Todireni, Prăjeni, Sulița, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cândești, Cordăreni, Brăești, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea.
Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă următoarele măsuri:
- Evitați deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică. Dacă este necesar, informați-vă despre condițiile de drum înainte de a pleca.
- Verificați sistemul de încălzire, rezervorul de combustibil și echipați autovehiculul corespunzător pentru condiții de iarnă.
- Nu atingeți stâlpii sau firele căzute la pământ.
- Evitați adăpostirea și trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a construcțiilor cu elemente ce pot fi dislocate.
- Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
- Urmăriți buletinele meteorologice și recomandările autorităților la posturile radio/TV.
- Verificați sobele, centralele termice și coșurile de evacuare a fumului pentru a preveni incendiile.
- Informații suplimentare despre comportamentul în cazul unor situații de urgență sau fenomene meteorologgice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicatiei DSU, disponibilă pentru descărcare gratuită în Google Play Store și AppStore.
Autoritățile atrag atenția că această perioadă de vreme severă poate cauza probleme semnificative și îndeamnă cetățenii să fie precauți și să respecte sfaturile oferite pentru a evita situațiile de urgență. De asemenea, este important să menținem legătura cu vecinii și să fim atenți la persoanele vulnerabile din comunitate, cum ar fi vârstnicii și persoanele cu dizabilități, oferindu-le sprijin în caz de nevoie.În cazul în care întâmpinați dificultăți sau situații de urgență, nu ezitați să contactați autoritățile locale sau serviciile de urgență. Prin colaborarea cu autoritățile și raportarea promptă a problemelor, putem contribui la rezolvarea rapidă a situațiilor cauzate de condițiile meteorologice severe și la protejarea comunităților noastre.