Ministrul Culturii Natalia Intotero a declarat la Antena 3 CNN, citată de News.ro:
„Este vorba de realizarea unei celule de criză, o activitate cu caracter temporar, prin dispoziţia primului ministru. Această componenţă trebuie să fie formată de la mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu. Bineînţeles, vor face parte şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii. Tot ca informaţie de ultimă oră, felicit şi mulţumesc Primului Ministru pentru decizia luată de a trimite Corpul de Control al Primului Ministru, având în vedere că în Ministerul Culturii în momentul de faţă există doar o persoană cu atribuţii în acest domeniu. Pe de altă parte, mi se pare firesc să fie un control de la un nivel mai înalt pentru a spulbera orice suspiciuni de rea intenţie sau că există o atitudine de a ascunde.
Am solicitat colegilor mei care s-au ocupat de organizarea conferinţei de presă, respectiv domnului director Oberlander de la Muzeul Naţional de Istorie a României să iasă public şi să prezinte modul în care a fost organizată această expoziţie şi, în egală măsură toţi colegii din cadrul Ministerului Culturii care şi-au pus semnătura pe documentele instituţionale ce au trebuit să finalizeze acest proces al expoziţiei”