O impresionantă manifestare a avut azi loc la Palatul Parlamentului, Camera Deputaților, Sala Nicolae Bălcescu. Prin grija Președintelui Comisiei de Știință și Tehnologie din Camera Deputaților, domnul conf.univ.dr. ing. Dragoș Gabriel Zisopol. deputatul minorității elene în Parlamentul României, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești și-a celebrat trei sferturi de veac de existență.
Au vorbit nume mari ale istoriei Universității precum Rectorul Universității din perioada 1968-1982, primul Rector al Universității, prof.univ.dr.ing. Stelian Dumitrescu, fostul Rector Prof.Univ.Dr. Ing. Niculae Napoleon Antonescu din perioada 1996-2004 și alte nume ale mediului de afaceri, științific și administrativ, financiar, politic din România.
Publicul a putut vedea cum s-a dezvoltat a treia structură universitară din lume, în domeniu, după cele din fosta URSS și SUA.
Universitatea de Petrol și Gaze s-a desprins în 1948 ca Institut de Petrol și Gaze din cadrul Politehnicii București și s-a dezvoltat în paralel cu Institutul Minier de la Petroșani, azi, de asemenea Universitate.
Cât înseamnă 75 de ani la scara Istoriei? Păi să ne gândim că din 1870 până în 1945, au trecut 75 de ani. Adică de la ocuparea Alsaciei-Lorena, până la capitularea Germaniei. În 1951, se fonda CECO, baza UE, adică marea structură Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.
Războaiele s-au dus pe resurse, iar petrolul a propulsat România în prima linie, mai ales că a fost țara unde la 1857, s-a exploatat petrol prima dată, iar în anii 20 a avut prima stație de comprimare a gazelor.
Domnul Rector al Universității de Petrol și Gaze, conf.univ.dr.ing. Alin Diniță a moderat cele trei paneluri ale Galei 75 a Universității de Petrol și Gaze din Ploiești.
Sursa foto: Facebook