La 16 februarie 1933, Armata și Jandarmeria trăgeau fără somație în muncitorii feroviari de la Atelierele Grivița de lângă Gara de Nord. Zona va fi bombardată în aprilie 1944, astfel că va fi reamenajată complet abia după 1950, apărând blocurile de pe actuala Stradă a Gării de Nord, cele pe pe Bulevardul Dinicu Golescu, Palatul CFR, azi Ministerul Transporturilor început de Carol II fiind terminat tot după 1950.
Premier era GG Mironescu, Ministru de Interne era Alexandru Vaida care îi luase locul lui Ion Mihalache iar subsecretar de stat la Interne era Armand Călinescu, omul lui Carol al II-lea.
Guvernul decisese la finele lui 1932 să taie muncitorilor 25 % din salariu, reprezentând, taxa de scumpete (un fel de voucher al sărăciei de azi) și indemnizația de chirie fiindcă majoritatea feroviarilor erau provinciali.
În plus, la 11 februarie 1933, patronii afirmă că dacă muncitorii nu prezentau situația că aveau taxele plătite pe ultimii 3 ani nu vor lua salariile.
În zilele de 12 și 13 februarie, muncitorii se organizează. Decid să nu mai părsească atelierele și să se adune în sala mare. În 14 februarie, o delegație a muncitorilor merge la patronat unde înaintează lista de revendicări. Cei mai organizați erau muncitorii comuniști care au avut un conflict cu sindicaliștii, obișnuiți să o dea la pace cu patronatul.
Ziua de 15 februarie 1933 a trecut în așteptare. Sirenele secțiilor sunau iar muncitorii erau în ateliere. În dimineața de 16 februarie, la ora 05.45, soldații și jandarmii trag fără somație. Vasile Roaită moare în fața secției de Caazangerie, în timp ce un muncitor, mai târziu inginer feroviar a alimentat sirena cu lemne,
Au murit 7 oameni, au fost zeci de răniți si sute de arestări. Procesele din 1933-1934 au dus la ani grei de închisoare pentru Gheorghe Gheorghiu Dej, Vasile Doncea, Chivu Stoica liderii comuniști de mai tîrziu,
Statul român devenise proprietar pe căile ferate la 1889. Până în 1989, statul a ajuns la borna de 13 000 km cale ferată de la puțin peste 5000 la 1889. Au fost construite gări, viaducte, tunele, în 1919, fiind preluate căile ferate din regiunile revenite la țara mamă.
România construia vagoane la Arad, Severin, Caracal, locomotive la Electroputere Craiova, Pașcani, București. CFR era a doua armată iar căile ferate erau un mijloc sigur și eficient de transport. De la Timișoara la Constanța puteai ajunge în maxim 8 ore. Azi, doar de la Timișoara la București faci 7 ore cel puțin.
Dar oare ce învățăm din lecția lui 16 februarie 1933? O spune foarte bine Partidul Național Stânga Românească. Spicuind dintr-un comunicat trimis, personalități ca Președintele PNSR antreprenorul și juristul Romică Părpălea și Prim-vicepreședintele Partidului Comisar-șef (r) Avocat Petrică Dima au precizat următoarele:
„De aproape 35 de ani, căile ferate ale României și CFR sunt căpușate de grupuri de interese care urmăresc să pună mâna pe infrastructura feroviară. Lipsesc investițiile în material rulant, fabricile de material rulant sunt aproape toate pe butuci. Am importat rame feroviare din Polonia care nu au trecut testele de la Fieni, neglijând industria autohronă”.
Reprezentații PNSR mai spun că nu mai sunt revizori, cantonieri, șuruburile nu mai sunt strânse pe linii. Nu mai sunt școli de stat pentru feroviari. Gările arată deplorabil, trenurile au viteze mai mici decât locomotivele cu aburi de după 1940.
Astăzi, doar Strada Atelierului de lângă Piața Matache, Cartierul 16 Februarie din Capitală și Monumentul Eroilor de la Grivița din 16 februarie 1933 din Parcul Gării de Nord, demolat în 2005 și refăcut de Partidul Alianța Socialistă și inaugurat la 16 februarie 2006, mai amintesc de jertfa și sacrificiul eroilor feroviari.
Mâine, 16 februarie, o delegație a Partidului Național Stânga Românească în frunte cu Prim-vicepreședintele PNSR Avocat Comisar-șef (r) va aduce un omagiu eroilor din 16 februarie 1933.
Sursa foto: Wikipedia
Susține jurnalismul independent! 
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 